Încheierea unui Contract – angajament de prestări servicii cu Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT” presupune respectarea unor reguli şi condiţii, astfel:


Clientul / beneficiarul persoană fizică sau juridică – prin contract – se obligă:
(1) Să pună la dispoziţia Biroului de Detectivi Particulari “CONFIDENT” datele necesare privind efectuarea investigaţiei, date care vor fi cuprinse în anexele la contract.
(2) Să respecte toate obligaţiile ce îi revin din planul de acţiune, pentru cunoaşterea subiectului investigat şi a situaţiei locale, elaborat în comun cu Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT” şi să nu efectueze sau comande investigaţii paralele cu cea solicitată.
(3) În cazul în care solicită sistarea investigaţiei înainte de finalizarea ei, o va face în scris, caz în care suportă costul întregului contract, drept cost al oportunităţilor pierdute.
(4) Să nu expună Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT” sau angajaţii săi prin acţiuni, dezinformări şi orice alte demersuri, relative la investigaţia efectuată. BENEFICIARUL hotărăşte asupra modalităţii în care se va folosi de elementele cu caracter probatoriu abţinute de Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT”, condiţia fiind să nu deconspire modalitatea de obţinere a lor.
(5) Să achite costurile serviciilor prestate în condiţiile contractului.

Pentru a duce contractul la indeplinire / la finalizare în bune condiţii Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT” îşi asumă următoarele obligaţii:
(1) Să întocmească împreună cu BENEFICIARUL planul de acţiune, pentru cunoaşterea subiectului investigat şi a situaţiei locale.
(2) Să asigure încadrarea, dotarea şi funcţionarea corespunzătoare a dispozitivului necesar prestării serviciilor de investigaţie solicitate de Client.
(3) Să informeze BENEFICIARUL, în timp oportun, asupra unor aspecte noi pe care le-ar constata în legătură cu subiectul investigat şi să solicite acestuia acordul scris pentru aprofundarea investigaţiei, din acel moment, stabilind din nou condiţiile şi costurile suplimentare ale continuării activităţilor specifice şi pe noul curs de acţiune / investigare.
(4) La încheierea contractului, să prezinte BENEFICIARULUI un Raport scris de investigare şi mijloacele de probă, din al căror conţinut să reiasă îndeplinirea obiectivelor investigaţiei solicitate în Cererea de investigare.
(5) Să păstreze confidenţialitatea datelor şi informaţiilor furnizate de BENEFICIAR în scopul unei bune derulări a activităţii de investigaţie, precum şi a datelor şi informaţiilor obţinute pe timpul prestaţiei serviciului, neprejudiciind în nici un fel subiectul investigat sau BENEFICIARUL.

RĂSPUNDERE CONTRACTUALĂ
• BENEFICIARUL trebuie să garanteze: exactitatea datelor puse la dispoziţia Biroului de Detectivi Particulari “CONFIDENT”; sinceritate asupra scopului şi sensului declarat al investigaţiei; păstrarea confidenţialităţii demersurilor făcute; plata contravalorii prestaţiei, conform prevederilor contractuale.
• Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT” îşi asumă responsabilitatea privind corectitudinea şi imparţialitatea datelor din Raportul de investigare; date obţinute prin metode specifice de investigare dar şi prin respectarea temeiului legal în acest sens.
• BENEFICIARUL ia act că datele şi informaţiile puse la dispoziţie de Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT” sunt destinate exclusiv clientului, au caracter confidenţial, ele putând fi comunicate de Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT”, la cerere, în condiţiile legii, numai instanţelor judecătoreşti şi Ministerului Public, dacă acestea sunt utile pentru aflarea adevărului în cauzele penale.
• Biroul de Detectivi Particulari “CONFIDENT” şi BENEFICIARUL sunt părţi independente, nici una neavînd dreptul de a crea o răspundere sau o obligaţie în numele celeilalte.